Capitolul 18 Ranile sufletului

Capitolul 18 Ranile sufletului
Bella pov

Dupa patru ani…

-Doamna,mi-a placut sa fac afaceri cu dumneavoastra,sper sa va simtiti confortabil aici.
-Multumesc de aceasta primire calduroasa domnule Smith,sunt sigura ca ma voi simti perfect.La revedere.
-La revedere domnisoara Swan!Salutati-o din partea mea pe mama dumneavoastra si desigur pe micuta.
Am zambit si i-am facut cu mana simpaticului batranel.
Pacat ca nu poti opri timpul in loc.Sa te bucuri de o clipa minunata mai mult.Sa fii fericit mai mult.
Dar nu putem face asta,oricum daca am opri timpul in loc fericirea nu ar mai avea gust.Nu ar mai fi fericire adevarata,ne-ar plictisi.
Timpul nu sta sa te astepte,curge uneori linistit ca si apa unui rau,alteori scutura pamantul ca un uragan.Nu are nici macar putina compasiune,poti suferi atat de mult incat si respiratia ar fi dureroasa,dar el continua sa treaca pe langa tina fara sa iti arunce nici macar o privire.
Pentru ca zilele,orele,minutele continua sa se scurga asa cum fac de milioane si milioane de ani,iar tot ce poti face este sa te ridici,sa te resemnezi si sa iti cauti speranta demult pierduta.
Sa speri inseamna aproape sa traiesti.
Dupa atatea dati in care inima mea a fost sfaramata usor usor am renuntat sa mai incerc sa iubesc,in prezent zambetul imi sta pe buze numai datorita unei fiinte.Ea este tot ce conteaza.
Am oprit masina in fata casei mamei mele din Jacksonville.Phil era in gradina udand plantele,care erau aprape prajite de arsita soarelui iar Renee era asezata pe sezlong.
Am pasit pe alee indreptandu-ma spre ei.Din mainile mamei iesi fetita mea scumpa.Avea parul numai bucle,cu zulufii proaspeti pieptanati si pe fetisoara ei micuta se vedeau urme de inghetata de ciocolata.
-Maaaaaaami,striga ea alergand spre mine.Ai venit!Bunica a spus ca nu o sa ajungi astazi dar eu nu am crezut-o.
Am ras.Am luat-o in brate rotind-o in aer de cateva ori dupa care am inceput sa o gadil.
-Ce face bobocelul meu iubit?Cum s-a purtat astazi?
-Bine,mormai ea cu privirea in jos.Pleoapele ii ascundeau minunatii ochi verzi.
-M-a obligat sa merg sa ii iau inghetata,replica mama zambindu-ne.Si tot nu am reusit sa o fac sa imi spuna Renee.Urasc sa imi spuna bunica,ma face sa ma simt batrana.
-Nu esti batrana iubito,o cocolosi Phil venind din spatele ei.Esti o bunica chiar sexi.
Mi-am curatat gatul,uitau cumva ca mai erau si minori pe aici?
-Voi doi,luati-va o pestera.Iar tu,am privit spre micuta din bratele mele.Esti pedepsita…cu gadilatul pana cand vei regreta fapta ta.Am ras si am inceput sa o gadil de pe toate partile.
Am cazut amandoua pe iarba razand.
-Imi pare rau mami,nu ma mai gadila!Rase.
M-am oprit din tortura mea si i-am mangaiat buclele de bronz.Nu puteam sa cred ca acesta frantura de om iesi-se din mine,insipida Bella Swan.
Ochii verzi ii straluceau de incantare puerila,iar zambetul ei urias cu gropite in parti era minunat.Era mai frumoasa decat in basme,imi aducea aminte in fiecare zi de el.
In fiecare dimineata cand o priveam dormind orice rana din suflet pe care o aveam se inchidea automat.Chipul lui era sculptat in chipul ei,sufletul lui era impregnat in sufletul ei,iar in inima ei zacea o bucatica din inima lui.
Ma privi cu ochii mari si intrebatori,semana atat de mult cu Alice cand facea acei „ochi de catelus”.De asta o numisem dupa ea.Si gropitele din obraji erau suta la suta de la Emmett.
-Mami,maine o sa pleci iarasi in Miami?O sa ma lasi din nou acasa?aproape puteam auzi lacrimile ei de cristal care amenintau sa curga.
-Nu bobocel.
-Nu mai pleci?
-Ba da,dar te iau cu mine.O sa ne mutam acolo.
-Wow,silabisi ea cu ochii plini de incantare.La plaja?
Am ras.
-Da,la plaja.Dar si aici este plaja.
-M-am plictisit de plaja asta,vreau alta plaja.
-O sa mergem in fiecare zi la plaja.Si o sa mancam multa…
-Inghetata?
-Da,muuuuuulta inghetata.O sa o ingrasi pe mami.
-Dar tu esti asa frumoasa mami,niste ingetata nu o sa iti faca nimic.Imi zambi cald.
-Te iubesc mult bobocel,iar acum nimeni nu ne va mai desparti vreodata.
Am strans-o la piept scapand o lacrima pe obraz.Am sters-o inainte sa o vada.
-Si eu te ubesc mami.
-Bella,scumpa mea,te muti?mama incerca sa isi ascunda tristetea.
M-am ridicat si am luat-o in brate presand-o pe Madi la mijloc.
-Trebuie sa…am tras aer in piept,o iau de la inceput.Fara durere,tristete,pentru fiica mea.
-Madi o sa imi lipseasca atat de mult.Si tu la fel iubito.
-O sa te vizitam atat de des incat o sa te plictisesti de noi.
-Mami incepe emisiunea,striga Madi coborand din bratele mele.
-Emisiunea?mi-am arcuit o spranceana in semn de confuzie.
-O emisiune cu niste papusi dansatoare.Este moarta dupa ea,ma lamuri mama.
Madi o lua la fuga pe alee intrand cu repeziciune in casa.
-Chiar ca ii place!exclama Phil.
Mama porni dupa ea.Eu si Phil ascultam amuzati.
-Madison Alice Swan!Nu alerga prin casa si nu tranti usile!striga mama facandu-se disparuta.
-Scuze bunica,vocea de santaj emotional a lui Madi se auzi.
-Ar fi prea mult sa te rog sa imi spui Renee?
-Nu bunica.
Am ras.Mama ofta.
***
-Mami?am auzit vocea calda a lui Madi in timp ce ii periam buclele.
-Ce s-a intamplat bobocel?
-Cum il chema pe tati?
Peria imi cazu automat din mana pe suprafata patului.Nu mai fuse-se niciodata interesata in acest subiect sau cel putin asa credeam eu.Nu ii mai purtam de mult ranchiuna lui Edward pentru ranile pe care mi le lasa-se in suflet,ba mai mult speram din inima sa fi putut fi fericit.
Uneori cand stateam in pat ma gandeam cum ar fi reactionat daca i-as fi spus ca are o fiica.Ar fi fost bucuros?Nervos?Indiferent?
Nu am avut curajul niciodata sa pun mana pe telefon si sa il sun.In timp am decis ca este mai bine sa rup orice legatura cu el.Trecusera patru ani,el putea fi acum casatorit.Sa aiba intemeiata o familie.Familia din care viseasem mereu sa fac parte.
Mi-am muscat buza in timp ce Madi ma privi confuza.
-Edward,am spus automat.
Chipul ei radia de fericire auzind pretioasa informatie.
-Si cum arata?
Am zambit la curiozitatea ei.Ca sa afle asta tot ce trebuia sa faca era sa se uite in oglinda.
-Pai semana mult cu tine.
Isi rotunji buzele formand un mic”o”  dupa care alerga spre oglinda uriasa din sufragerie.Am iesit dupa ea sub privrile confuze ale mamei.
-Avea ochii verzi,am spus in timp ce isi atingea propria reflexie in oglinda.Si parul era cam aceeasi culoare cu a ta,aramiu.
Oglinda ma reflecta si pe mine in timp ce ma apropiam de ea.
-Si acelasi zambet strengar pe care il ai si tu atunci cand primesti ce vrei.
Se intoarse spre mine cu zambetul pe buze.
-Numai ca era baiat.
Am ras.
-Da.
Chipul ei se intrista automat si se aseza melancolica pe covor.
-Ce s-a intamplat ingeras?am spus luand-o in brate.Atunci am simtit lacrimile ei calde pe piele.
-Tati nu ma iubea si a plecat?
I-am luat fetisoara in maini si am starns-o tare la piept.
-Sa nu mai spui asta niciodata!Daca Edward ar fi aici sunt sigura ca ar spune la fel.Te-ar iubi mai mult decat viata.
Isi sterse pometii neindemanatica si imi zambii.
-Tati nu poate fii aici cu noi,dar intr-o zi o sa il cunosti iti promit.
-Promiti?
-Promit.Si acum sterge lacrimile acelea.Sa mergem sa vedem un film,tu alegi.
-Yeiiiiiiiiiiiiiii!striga in timp ce analiza raftul cu dvd-uri.
Mi-am sters propriile lacrimi si m-am ridicat.Mama veni langa mine.
-Bella o sa ii spui vreodata lui Edward de Madi?
-Nu stiu acum.Tot ce stiu este ca nu vreau sa ii mai ascund lui Madi adevarul despre familia ei.
***
-Pa mama!Te sun imediat ce ajungem.
-Pa iubito,scumpa mea Madi!
I-am facut cu mana din masina in timp ce porneam pe autostrada.Primisem acum cateva luni un post la o firma din Miami.O editura.O veche prietena din scoala generala din Pheonix lucra acolo pe acelasi post cu al meu,junior editor.
A trebuit sa fiu plecata mult timp de langa Madi si nu voiam asta.Asa ca am inceput sa imi caut un apartament acolo.In schimb am gasit o un mic bloc de apartamente.Imparteam casa cu inca trei persoane,fiecare cu teritoriul ei.Aveam chiar si gradina.
Domnul Smith se muta asa ca am aranjat sa ma pot muta acolo cat mai repede.Am luat lucrurile mele si ale lui Madi si ne-am urcat in masina sperand intr-un viitor mai bun.

Edward pov

Cand m-am privit in oglinda era cat pe ce sa tip.Cearcanele atarnau violete la baza ochilor mei care isi pierdusera considerabil din stralucire.Parul era dezordonat de parca o pisica tocmai il folosi-se pe post de ghem de lana.
Am oftat si mi-am scos din dulap o camasa neagra si pantalonii din denim de aceeasi culoare.M-am tarat spre baie dupa care am intrat in dus.
Am ramas inert acolo pentru vre-o jumatate de ora in care am plans pana la extenuare.Am iesit si m-am imbracat cat de repede am putut.
La parter Alice si Jasper vorbeau in soapta la o masa din colt iar Rosalie si Emmett erau imbratisati pe canapea.
Dintr-un instinct m-am asezat la pian si am inceput cel mai trist cantec pe care il compusesem.In tot acest timp ma perfectionasem,cantandu-i matusii mele in fiecare seara petrecuta impreuna.
Il compusesem pentru ea,era melancolic ca si mine.Ieri s-a stins din viata cu zambetul pe buze luand cu ea o parte din sufletul meu.Partea chinuita,partea sangeranda.
Cealalta parte era cicatrizata si impacata.Stiam ca oriunde este acum este fericita si odihnita.A avut mereu credinta,nu a pierdut-o nici macar pe patul de moarte.
Esme intra in sufragerie cu lacrimi in ochi si ma lua in brate.Mi-am odihnit capul pe pieptul ei dar nu am plans.Nu mai puteam sa plang,obosisem.
M-am ridicat si l-am urmat pe tata afara cand ne-a chemat sa mergem la cimitr.Afara ploua,ploua cu toate lacrimile pe care nu mai puteam sa le vars.
Ajunsi in curtea cimitirului ma izbi mirosul dulce al violetelor.Am aruncat pe rand cate un trandafir peste sicriu in timp ce era coborat in groapa.Jumatate din oras era acolo,unii plangeau cu lacrimi amare,altii suspinau cu tristete,ceilalti doar privreau fara sa schiteze vre-un gest.Zeci de umbrele negre erau ridicate deasupra capetelor lor.
Am pasit in ploaie si am atins pamantul proaspat pus.In minte imi aparu imediat imaginea matusii,imi zambea cald si arata spre doua siluete,una mai inalta si una mai scunda.
Am putut-o deslusi pe prima dar a doua era in intuneric.Era ea,era Bella,unica si marea mea dragoste.Ma privea plina de compasiune.

Dupa cateva luni…

Oamenii…fiinte efemere.
Acordurile melodiei rasunau in toata casa.Alice cobori treptele alaturi de Emmett.
-Edward,esti sigur de asta?Alice sopti.
-Frate,o sa fii singur.
Am ridicat capul spre ei si le-am zambit.
-Trebuie sa o iau de la inceput.Fara durere,tristete…Sa gasesc ceva care sa ma lege de viata.Sa imi redea zambetul pe buze.
-Te gandesti la Bella?spuse Alice
-Bella…o sa o iubesc intotdeauna.Dar acum probabil a gasit pe cineva care a stiut sa o valoreze.Cineva care chiar o merita.
M-am ridicat si am iesit in curte.Tata imi cunostea decizia si o accepta-se.Mama era trista dar si fericita in acelsi timp.Spera sa ma…vindec.
Dar sunt unele rani care se vindeca mai greu…si altele care nu se mai vindeca niciodata.Sunt rani ale sufletului.